EXPLOZIE violentă la o centrală termică pe lemne în Timiș: 2 bărbați, răniți la picioare – A fost deschis dosar penal

Explozie la o centrală termică pe lemne din Timiş. Doi bărbaţi au fost răniţiO explozie la o centrală termică pe lemne a avut loc joi seara în localitatea Petroman, judeţul Timiş. Doi bărbaţi au fost răniţi la picioare, iar unul dintre ei a fost transportat la spital.

Cei doi bărbați răniți au 42, respectiv 55 de ani, iar primul ajutor l-au primit de la polițiștii ajunși la față locului, potrivit Opinia Timișoarei.

Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost sesizaţi joi seara, la ora 20:22, despre producerea unei explozii la vasul de apă dintr-o centrală termică pe lemne, în Petroman, sat ce apartine de orasul Ciacova. 

La intervenţie s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, dar şi voluntari de la SVSU Ciacova.

Explozia nu a fost urmată de incendiu.

„Polițiștii au constatat că o centrală termică pe lemne, folosită la încălzirea unui imobil din localitatea Petroman, ar fi explodat, rezultând rănirea a doi bărbați, în vârstă de 42 și 55 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au acordat primul-ajutor bărbatului de 55 de ani, care prezența plăgi deschise la ambele picioare și totodată hemoragie, aplicând garou deasupra rănilor și așezând persoană într-o poziție procliva, toate acestea până la sosirea echipajului SMURD, care l-au transportat la un spital din Timișoara”, potrivit IPJ Timiș.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului, au mai transmis polițiștii.

EXPLOZIE violentă la o centrală termică pe lemne în Timiș: 2 bărbați, răniți la picioare – A fost deschis dosar penal