În momentul în care bărbatul a început să o lovească pe femeie, o altă tânără ce se afla în salon care a văzut toată scena, a încercat să o scape pe victimă de agresor însă a fost și ea atacată.
Martorii au fost cei care au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii care l-au încătușat pe bărbat și l-au dus la secție. Bărbatul se află acum în arest preventiv și riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
„În ziua de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență despre faptul că un bărbat ar fi agresat două femei, care se aflau într-un salon de cosmetică, în cartierul Trivale. Din verificări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 35 de ani, din Pitești, ar fi agresat pe fosta concubină, de 29 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii, după care ar fi agresat și pe o altă femeie, de 30 de ani, care a intervenit pentru aplanarea conflictului, și ar fi amenințat cu acte de violență și provocarea de distrugeri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. După administrarea probatoriului, în seara zilei de 18 noiembrie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 19 noiembrie a.c., a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată în comunicatul emis de către poliție.